Thứ Năm, 10 tháng 11, 2011

Din seria Bijuterii etnice, astazi va invit sa confectionam impreuna un colier de inspiratie etno - din lemn si piele naturala. Colierul este numit 'Toamna indiana' - 'Indian Autumn' deoarece m-am inspirat din motive indiene atunci cand am lucrat colierul.


Materiale necesare:
Piele naturala - 2 nuante de maro
Margele-discuri din lemn
Capse - Ocheti de 5mm
Margele de lemn
Inchizatoare toggle
Ace cu bucla - bronz antichizat


Mod de lucru:

Putem incepe de la o schema desenata sumar pe hartie. Important este sa avem schitat in minte ceea ce dorim sa construim si sa ne pregatim materialele necesare.

Avem asadar nevoie de un obiect central-medalion, margele din lemn si margele de piele. Doresc sa dau un aspect de colier indian, de aceea m-am hotarat asupra acestei schite:

Incepem prin a confectiona margelele de piele - opt la numar, cate patru din fiecare nuanta de piele. Sunt foarte simplu de confectionat si de efect. Mai intai decupam cercuri cu diametrul de 2cm. Pentru 8 margele decupam 16 cercuri.

 Dupa ce le-am decupat le gaurim la mijloc cu ajutorul unui preducel (gaura trebuie sa fie potrivita pentru capsele-ocheti, adica 5mm).
Fiecare cerculet va trebui apoi crestat pe margini cu ajutorul foarfecelor. Aveti grija sa nu crestati foarte adanc si sa faceti crestaturi cat mai egale pe toata suprafata cerculetelor


Luam apoi cercurile doua cate doua, le potrivim spate la spate, aliniem gaurile si le prindem cu capse. Pregatim cate o capsa-ochet pentru fiecare margica.
Plasam capsa-ochet in gaurile cercurilor si le strangem bine cu ajutorul clestelui-capsator:


Asta e: margelutele sunt gata:

Trecem mai departe la confectionarea piesei centrale a colierului. Pentru asta avem nevoie de trei cercuri de piele inchisa la culoare, doua cercuri de 2-3 cm diametru si unul de 6 cm diametru si un cerculet de culoare deschisa, de 4-5 cm diametru.

Facem gauri cu ajutorul preducelului si prindem cercurile de piele doua cate doua cu ajutorul capselor-ochet. Pentru siguranta puteti adauga si putin adeziv care sa lipeasca cercurile laolalta.


Mai departe vom confectiona pana (sau frunza) care atarna la medalion. Desenam pe pielea deschisa la culoare doua forme ca de frunza si decupam modelele. Le prindem laolalta intocmai precum margelutele confectionate anterior, cu ajutorul unei capse-ochet.

Aceasta frunza (sau pana) o vom cresta pe margini cu ajutorul foarfecelor, pentru a-i da un aspect mai natural.






Mai avem de confectionat doar elementul de legatura care va lega baza colierului de piesa centrala. Acesta este format dintr-un simplu semicerc din piele inchisa la culoare si un cerc mai mic din piele deschisa la culoare - pentru decor. Le vom prinde laolalta cu aceleasi capse-ocheti.


Idel ar fi ca semicercul de piele folosit sa fie dintr-o piele mai dura pentru a nu se deforma. Daca nu aveti piele mai groasa folositi eventual doua semicercuri suprapuse. Le gauriti apoi la cele doua colturi si jos la mijloc, dupa care asamblati medalionul


Adaugati margelute-discuri de lemn si prindeti-la impreuna folosind ace cu bucla antichizate

Baza colierului confectionati-o adaugand margele de lemn langa cele din piele confectionate anterior. Designul il stabiliti voi, in functie de preferinte.


 








La sfarsit mai legati doar inchizatoarea tip toggle si colierul dumneavoastra de inspiratie etnica este gata.


Felicitari. Spor la margelit:




Din seria Bijuterii Etnice cititi si:
Primul episod - Introducere in tema
Al doilea episod - Interviul cu Kiti - designer de bijuterii

0 nhận xét:

Đăng nhận xét

nghe nhạc trực tuyếnNấu món chay | học nấu ăn DJ - Ảnh đẹp | xalotinnhanh